Strălucim lumii, abise.
De când zborul lui Apollo,
O zărim, când ici, când colo.
De pe surele oceane,
Noi ecouri, zarea sună,
Când, din valuri, pe ecrane,
Clarul lunii, se adună.
De pe piscul nemuririi,
Ne atrag în urmă goluri,
O căruț-a fericirii,
Abia mișcă, prin nămoluri.
De pe culmea unor vise,
Strălucim lumii abise,
Și e bine, dar, arginții,
Să-i mai dăm și suferinții.