Nu se mai poartă fes,
Căci Domnul nostru este,
O umbră de eres!
Nu-i voi boi demența,
Cu patime deșarte,
Ci voi struni ființa,
Credință să-i mai poarte!
De douăzeci de veacuri,
Ni-e strașnicul părinte,
De douăzeci de veacuri,
Ne-nvață și ne minte!
Din lume, neamuri multe,
S-au dus, fără de urmă,
Dar cine să asculte,
Sub glie, muta turmă?
O..., dac-ar fi să vie,
O clipă a-nvierii,
Toți monștri din stihie,
S-ar deveni tăcerii!
Planeta reântoarsă,
L-a ei copilărie,
Ce sloavă-n limbă arsă,
Duhnind a erezie!
Căci laș, și îngrozit,
Tu Doamne, ai dispune,
Din nou la putrezit,
Să trecem în genune!
Credința, e o iarbă,
Ce crește pe morminte,
Iar Dumnezeu, o vrajbă,
Eternă, care minte!