Când mintea mea, mai cearcă vechi mistere,
Atunci, eu simt neputincios, cum tinde,
Aripa mea, Icar-ul altor ere.
O umbră sură, de tristeți apusă,
Dar, de noianul morților, nu-mi pasă,
Trecutul meu, cu palide norocuri,
Când sui un cânt, pe culmea altor veacuri.
Umbră voi trece, în umbra care toarce,
Eternul vis, ce leagă, triste maluri,
Dar Doamne, chiar când scriu, viclene Parce,
Sugrumă firul, să dispar, în valuri !