Somnoroase păsărele...
Poezie de Mihai Eminescu despre Îngeri, Armonie, Noapte, Somn, Flori, Pace, Grădină, Lună, Vis
5/5 (1 vot)
adaugă un comentariu
Somnoroase păsărele...
Somnoroase păsărelePe la cuiburi se adună,
Se ascund în rămurele -
Noapte bună!
Doar izvoarele suspină,
Pe când codrul negru tace;
Dorm şi florile-n grădină -
Dormi în pace!
Trece lebăda pe ape
Între trestii să se culce -
Fie-ţi îngerii aproape,
Somnul dulce!
Peste-a nopţii feerie
Se ridică mândra lună,
Totu-i vis şi armonie -
Noapte bună!
Poezie de Mihai Eminescu despre îngeri, armonie, noapte, somn, flori, pace, grădină, lună, vis.
Nu există comentarii!
Rate this writing:
=