Speranţa

Poezie de Mihai Eminescu despre Speranță, Uitare, Durere, Pericol, Grație, Moarte, Lacrimi, Amar, Pace, Dor

Speranţa

Cum mângâie dulce, alină uşor
Speranţa pe toţi muritorii !
Tristeţă, durere şi lacrimi, amor
Azilul îşi află în sânu-i de dor
Şi pier, cum de boare pier norii.

Precum călătoriul, prin munţi rătăcind,
Prin umbra pădurii cei dese,
La slaba lumină ce-o vede lucind
Aleargă purtat ca de vînt
Din noaptea pădurii de iese:

Aşa şi speranţa - c-un licur uşor,
Cu slaba-i lumină pălindă--
¬Animă-nc-o dată trermândul picior,
De uită de sarcini, de uită de nori,
Şi unde o vede s-avântă.

La cel ce în carcere plânge amar
Şi blastemă ceriul şi soartea.
La neagra-i durere îi pune hotar,
Făcând să-i apară în negru talar
A lumii paranimfă - moartea.

Şi maicii ce strînge pruncuţu-i la sân,
Privirea de lacrime plină,
Văzînd cum geniile morţii se-nclin
Pe fruntea-i copilă cu spasmuri şi chin,
Speranţa durerea-i alină.

Căci vede surâsu-i de graţie plin
Şi uită pericolul mare,
L-apleacă mai dulce la sânu-i de crin
Şi faţa-i umbreşte cu păr ebenin,
La pieptu-i îl strînge mai tare.

Aşa marinarii, pe mare îmblând,
Izbiţi de talazuri, furtune,
Izbiţi de orcanul gheţos şi urlând,
Speranţa îi face de uită de vânt,
Şi speră la timpuri mai bune.
Aşa virtuoşii murind nu desper,
Speranţa-a lor frunte-nsenină,
Speranţa cea dulce de plată în ceri,
Îi face de uită de-a morţii dureri,
Pleoapele-n pace le-nchină.

Cum mângâie dulce, alină uşor
Speranţa pe toţi muritorii!
Tristeţă, durere şi lacrimi, amor
Azilul îşi află în sânu-i de dor
Şi pier, cum de boare pier norii.
Data scrierii: 1868
Poezie de Mihai Eminescu despre speranță, uitare, durere, pericol, grație, moarte, lacrimi, amar, pace, dor.

Mihai Eminescu 1850-1889, cel mai mare poet roman si unul din marii poeti universali

S-a născut pe: 15 jan 1850.
S-a stins din viaţa în data de 15 jun 1889, la vârsta de 39 ani.

Rate this writing:
Generează un alt cod=