Când eram sprinten ca un Zeu,
Ah..., cum mai fremătam pădure,
Când stăpân îmi eram eu.
Deși tristețile apasă,
Cu cerul lor mereu închis,
Din depărtări iubiri mai lasă,
Speranțe, aripe de vis.
Natură zee-n dorul vieții,
Nu trebuia spre bătrânețe,
Ci cum își schimbă ziua fața,
Să fi murit de tinerețe.