Mai bine plec, făr' să privesc în urmă,
De-ar scăpără din goluri..., tot neantu,
Durerea mea..., în veci, nu se mai curmă !
Te las..., în dar, deci iar împrejmuită ,
Iubirea mea..., de tinere vlăstare !
Oricât mi-i inima de învrăjbită,
Eu te ador..., nespusă încântare !
De nu sclipesc acuma din cuvinte !
De mai ești, iubita vieții mele,
E că un vraci, în ritm de vraci, dezminte:
„ Nu-i bine..., să te-ncrezi, numai în stele ”.