Te privesc

Te privesc

te privesc aşa de-o viaţă
n-ai îmbătrânit deloc
numai degetele îţi tremură puţin
cum întorci filele cărţii
în lumina amurgului
oraşul îşi vede mai departe de viaţa lui
ca un vecin ce ţine prin drumuri şi cer timpul
mai vine o noapte – lampa
aprind târziu şi la masa de lucru
scriu prima poezie după atâţia ani
cuvintele se răsfiră – trecători
spre undeva sau ceva se îndepărtează şi vin
tâmplele lor se colorează când şi când
din ele orele aşază zilei care vine
trupul fluid amestecat cu soare
cu ochii închişi, larg deschiși te privesc
şi scriu pe infinit şi în suflete
chipu-ţi drag iar şi iar