Un vânt nebun a scuturat,
Păduri de frunze moarte,
Un verde-n brazi decolorat,
Sfidează lunci deșarte.
Așa mereu de mii de ori,
De mii de ani încoace,
Renasc în pomi aceleași flori,
Neliniște și pace.
Eu mai aștept acolo unde visul,
Demult s-a stins în patima uitării,
Speranța deznădejdi-n care insul,
Nevolnic mai așteaptă calmul mării.
Deși par clipă fără rost,
Mi-i geniul ordine divină,
Prin haos trist samsar anost,
Petrec o unică lumină.
La voi gândesc sărmani gropari,
Cum simplu mă veți da uitării,
Pe când o seamă de măgari,
Vor stoarce lacrimi adunării.
Prind a înțelege, simfonia ploii,
Care bate ziduri, care udă geamuri,
Ea nu-i decât setea din cerul nevoii,
Care păoartă norul, care mișcă ramuri.
Prind a înțelege luminarea zilei,
Care mână umbre, taine ce-s dureri,
Ea revine...
În satul meu din valea unui munte,
Ornat cu zmeurișuri solitare,
Revăd în portul pletelor cărunte,
Zugravi boind cu var curat altare.
În satul meu din valea unui munte,
Eroii torc din liniștea eternă,
Cei vii în jocuri și nădejdi...
Dorul gând s-a dat uitării,
Când eram de-o șchioapă om,
Și ca valurile mării,
Și ca frunzele din pom.
Trec pe apa tinereții,
Barca lumii-ncet poeții,
Știu băieții cum să scrie,
Ei le-mbracă-n formă vie.
Fetița mea din depărtare,
Ca un părinte-aștept să vii,
Să curmi tristeți mistuitoare,
S-alungi urâtul în pustii.
Fetița mea din depărtare,
Eu te aștept cu gând peltic,
Când o să-ți dau o sărutare,
Sau poate n-o să-ți dau nimic....
Tristețea sfintelor biserici,
O simți din fresce tămâiate,
Tristeți sărută catedrale,
Prin fresci cu fețe tămâiate.
Nu tot ce-am scris vă pară bune,
Nici strălucirea lor inele,
Ci vrut-a sufletu-mi s-adune,
Fuștei la scara unor stele.
Din truda zilei lapidare,
De taina muzelor pătrunsă,
Eu trag la țărmuri de visare,
Lumina care stă ascunsă.
Deși mi-i traiul fără rost,
Mi-i geniul ordine divină,
Din haosul care am fost,
Rămâne unica lumină.
Când m-or lansa duioși gropari,
În urna marilor prefaceri,
De mult o seamă de măgari,
Vor plânge lacrima mustrării.
Trec rugina vremii mele,
Mai cum pot mai cum nu pot,
Stăvezie la lumină,
Prin sclipirea unor stele.
În mine coace-o epocă de piatră,
Un cataclism terifiant,
Un cânt nomad bătut în joc de șatră,
O fecundare de neant.
Eu port în mine gesturi de maimuță,
Un dor nestins să sar în pom,
Să ies din strâmta neagră potecuță,
În largul...
O umbră de mustrare mă cuprinde,
Când minte-ncet dezleagă vechi mistere,
Ca orice om neputincios când tinde,
Să zboare duh, în gol purtat de sfere.
O umbră sură de dorinți apasă,
Trecut umbrit de palide norocuri,
Când din noianul...
Doruri, gânduri, patimi, vise,
Lanuri crude, dulci narcise,
Valuri pline, triste valuri,
Vise verzi, palide vise,
Toate scot din taina firii,
Labirintele iubirii.
Trec pe apa tinereții,
Barca lumii-ncet poeții,
Și cu harul...
Veniți din toate colțurile lumii,
În augustul torid că-i sărbătoare,
Veniți să stingem Păcii vrajba vremii,
Cu cântecul ce-l știe fiecare.
Veniți sfătoși cu inime curate,
Căci știm primi cu-adâncă omenie,
Cu vin Cotnar, și sare în...
Le văd trecând în zori de zi,
Spre piețe zgomotoase, sau servicii,
Așa le știu de când mă țiu,
În voluptatea unor vicii.
Le văd cum duc ispite grele,
Oricum ar fi sunt ochi ce văd,
Acele oboseli latente,
Ce te-nfioară uneori....
Când au plecat băieții să moară în război,
Erau câmpii mănoase și păsări în zăvoi,
Ce mângâiau speranțe, în visuri fără leac,
Ca veșnica nădejde, a omului sărac.
Dar cei ce i-a trimis departe de zurbavă,
Ideia de prăpăd o tot urcau în...
Abia cuget cugetarea,
Că din eu, sar vâlvătaie,
Frate-am fost cândva cu marea,
Ori un strigăt de bătaie.
În mine doarme-o epocă de piatră,
Un cataclism nedezlegat,
Un cânt nomad bătut în joc de șatră,
Și multe vieți ce-au sucombat.
În mine port în gesturi de maimuță,
Un dor nestins să sar în pom,
Să ies din strâmta neagră potecuță,...
Zile încâlcite-n treburi,
Treburi încâlcite-n schele,
Roind roze printre aburi,
Saltă veacul pân' la stele.
Eu în urbea mea străveche,
Caut dorului pereche,
Unii zic că dau în streche,
Alții că-s într-o ureche.
Eu zâmbesc nu...
Poezie de 
