Care bate ziduri, care udă geamuri,
Ea nu-i decât setea din cerul nevoii,
Care păoartă norul, care mișcă ramuri.
Prind a înțelege luminarea zilei,
Care mână umbre, taine ce-s dureri,
Ea revine clară, ca un dor al milei,
Peste nopți ce-s crude ori mor de plăceri.