Un cataclism terifiant,
Un cânt nomad bătut în joc de șatră,
O fecundare de neant.
Eu port în mine gesturi de maimuță,
Un dor nestins să sar în pom,
Să ies din strâmta neagră potecuță,
În largul drumului de om.
În mine zac elanuri epocale,
Vulcani ce par că nu mai ard,
Dar, neglijent de zvârli chibritu-n cale,
Aprinzi a lumii veșnic iad!