Ursita!

Ursita!

Când am venit pe lume,
Măicuța..., anume,
Mi-a pus în copaie,
Buclucuri..., o droaie.
O tragică soartă,
Pe drumuri, de artă,
Aș fi ales..., cică, condeie,
Zicea așa..., biata femeie,
Blestemând o Zee.
Odată..., când eram mai mare,
Târziu...,
Mai bine veneam mort, decât viu.
De ce nu mi-a rămas mâna mică ?
Ori să fi luat, vreo cărticică ?
Bunăoară..., de critică,
Cu sticliri..., de lirică ?
Acolo da..., la o adică,
Cu limbaj știut..., cu mimică,
Cu câteva bolduri, ori ace,
Vânturi..., cum îți place,
Încolo..., și-ncoace...,
Lumea!

„Am uitat să spun, că atunci când eram în copaie,
un lup înghițise critica, cu tot cu..., oaie”

Altminteri, astăzi, unii ar putea să zică:
„Mda..., ar fi fost mai bun la lirică!”
Prea are limbaj poetic... Strică!
Și..., ca să epateze,
prind ca să citeze,
să..., generalizeze,
să..., filosofeze,
cheamă..., argheze,
susțin..., teze,
și iar...,
pragheze,
franceze,
portugheze,
asceze,
apoi...,
tangențiale,
neesențiale,
excepționale,
a-la-ba-la,
portocala,
pînă când...,
la mărgele...,
zic, că-s perle.

Dar..., ca să mă taie,
Cu apă de ploaie,
Mă declară: Oaie!
A doua zi..., spre seară,
Când mă văd cu ei..., iară,
Cuminți, privesc la mine,
Și... râzând de rușine,
Mănâncă toți, o pâine.
Stele..., stele rușinoase,
Stingeți-vă, câte șase,
Iar apoi, câte-o duzină,
Stingeți-vă..., în lumină.