de clapele pianului varstei mele
ce a uitat pentru prima oara
sa-mi cante ochii tai,
in timp ce alunecam
pe gheata desertului din noi,
indeajuns de amara,
pentru a ne accepta moartea,
pe care nu o credeam niciodata
in tineretea clipei care ne unea,
sub razele unui soare al fericirii
ce-si sterge azi lacrimile razelor
inimii tale,
pe obrazul plin de flacari
ce-si arde amintirea pe rugurile
sufletului meu.
Am inceput,
sa-i cant pamantului din mine,
groapa de jale care ne desparte,
unde si-au inmormantat,
pana si ingerii dorului aripile,
ca sa nu ne mai intalnim niciodata.
“Poezie de Sorin Cerin”