CONSĂTEAN CU O ZEIŢĂ

CONSĂTEAN CU O ZEIŢĂ

Coordonatele spaţiale


Pe "Calea Naţională", strada ce străbate longitudinal satul natal al lui Dio, în spatele şcolii noi din localitate şi vis-a vis de mumia fostului cămin cultural- se află o căsuţă modestă şi cochetă.
Care se pierde printre pomii şi salcâmii încă în floare. Casa este împrejmuită, împreună cu ogradă unde locuieşte un covor consistent de iarbă, de un gard de scândură de aceeaşi culoare ca şi iarba.
Deschid o portiţă de fier forjat. Culoarea, bineînţeles, tot verde. Deci, liber, pot înainta! Dar!
Un câine, rău (!) îţi avertizează, printr-un lătrat scurt, stăpâna. Un intrus vrea să tulbure apele.Prezentului. Sau, poate , ale trecutului ? Cine ştie ?!


Coordonate temporale


Un intrus, care, aproape de miezul fierbinte al verii anului 2000, vrea să "convoace" amintirea unei zeiţe! (Ce altceva ar putea fi, gimnasta botoşăneancă de talie mondială SIMONA AMÂNAR?)

Să-i invoce, retoric şi precis, copilăria ! Verile şi iernile petrecute de Simona la bunici.
Din apele prezentului se încheagă chipul bunicii, Ecaterina Amânar. Vorbele ei curg domol ca apele pârâului din apropierea casei:
- Cum spuneam, VASILE, tatăl Simonei, este singurul meu băiat. Ceilalţi copii ai mei sunt cinci fete : Ileana, Maria, Ştefania, Eugenia şi Angelica.
- Simona Amânar, nepoata matale, are mulţi verişori ?
- Cele cinci fete ale mele au douăzeci şi patru de copii! Băieţi şi fete.
- Locuiesc toţi aici ?
-Nu.

Costel Zăgan, DEŞERTUL DE CATIFEA (117)

“Proză de Costel Zăgan”