în apa vieţii,
am înţeles cât de departe poate fi fericirea,
devenită ţărâna asfaltului,
în care mi-am înţepenit viitorul,
scurs în trecutul sufletului meu,
sânge al debusolării de clipe,
vorbe goale la capăt de mort,
pustiu de sentimente,
naşteri fără rost,
ploi cu nori pierduţi definitv,
şi toate astea au zăcut cândva
în fiinţa care m-am născut,
sfidând mestecenii sufletului meu,
care au uitat pentru totdeauna albul iernii,
din tulpinile firave ale timpului lor,
de copaci ameninţaiţi cu moartea,
unei zile sparte la târgul ofilit,
al vieţii mele.
“Poezie de Sorin Cerin”