Ascultă cum ninge, iubitoApoi viforniţaîmi aminti de...

Ascultă cum ninge, iubito

Apoi viforniţa
îmi aminti de vocea tatei
abia întors de pe front.
Dumnezeule,
parcă viaţa mea nici n-a fost
şi parcă s-a dus fără rost,
doar tu mă mai aştepţi în prag,
şi cobori mâinile într-un semn
care vrea să fie de împăcare,
poate împăcarea lui Cain cu Abel,
după ce au văzut că o frunză
nu poate fi ascunsă
decât într-un copac.
Cobori mâinile într-un semn
care mă poartă spre casă,
e iarnă, e frig,
linţoii de vrajă
s-au aşternut în crâng.
Fii bună, ca în anii trecuţi
şi povesteşte-mi ceva
despre zăpezile ce s-au dus
ori spune-mi ce vrei,
spune-mi ceva ce nu s-a mai spus
sau ascultă vântul
cum se zbate de ieri,
ca o veveriţă prinsă în sac,
ascultă cum ninge, iubito,
de parcă ar ninge de-un veac.