Baladă dă handralâuDulce palădă vântoriuca suspinudă...

Baladă dă handralâu

Dulce pală
dă vântoriu
ca suspinu
dă odoriu
şi lumina
den soboriu
mai albă
decât ivoriu
şi tăişul
dă toporiu
când ia gâtu
la trişoriu.
Şi-am zis verde
la cicoriu
şi la frunză
dă triforiu,
luaţi-mă
cu binişoriu
că mă trece
un fioriu,
dă fac jale
şi omoriu
fără şoapte
dă amoriu,
când mă ia
din pat dârdoriu.
C-am ajuns
precum prigoriu,
în cinghir
şi belitoriu
să-mi dau viaţa
pă cosoriu
şi pielea
la vânătoriu,
mi-am pus moartea
sub zăvoriu
iar cu plânsu
mi-o măsoriu.
Ia-mă, Doamne
mai lentoriu,
precum iei din cer
condoriu
şi iarba
dă pă răzoriu,
c-am iubit
un puişoriu,
am iubit
un puişoriu
cu obrajii
ca bujoriu,
cu ţâţa
ca merişoriu,
şi m-a lăsat
cu ardoriu,
cât am fost eu
dă samsoriu,
dă samsoriu
şi târforiu,
dat în paşte
dă trişoriu,
dă gagiu
şi manglitoriu.
Verde huză
dă farfuză,
savai buză
beleuză,
n-am iertat
nicio lăuză
ori başoaldă
mătăuză,
care să-mi fie
supuză;
dă hălea
curimănoase,
bahoniţe grase
şi pohticioase,
ce trag la ghioase,
hâde şi pufoase,
mir dă babaroase,
puse pă mârle
şi pă ceva pârle,
neşte coţohârle,
vuve şi dârle,
babe smintite
şi bobotite,
beşondrite şi borşite,
cu maţele borhănite,
nacafale giorsăite,
slude şi zălude,
pârţălău dă dude,
fârfe şi limbude.
Babe deşelate
cu dureri
dă spate,
cu iz dă tămâie
şi dă năsălie,
tot feliu dă hoaşte
cu piei dă broaşte
şi duhori dă moaşte,
că te ia, neică damblaua,
de-ncurci drâmba
cu căţaua
şi pârţu
cu chiulabaua.