Caută în citate: incerca, pagina 28
878 citate
Cu treisprezece ani în urmă, mi-am scos mai multe pagini de note înghesuite după un document, pe care mă voi mărgini să le transcriu aici fără a adăuga nimic. În zadar am încercat să regăsesc opusculul, ce purta menţiunea rar, în noua Koninklijke...
Citat de Ioan Petru Culianu despre monotonie, inspirație, stil, consecințe, experiență, trecut, nimicToţi cei care au cunoscut-o pe Alice H. – şi sunt sigur că cel puţin T. a cunoscut-o odată – nu par să aibă o memorie mai bună. T. a uitat-o cu desăvârşire, iar necazul e că nici eu nu-mi pot aminti unde anume am întâlnit-o prima oară pe T. Dacă...
Citat de Ioan Petru Culianu despre întâlniri, memorie, bunul simț, simț, acțiune, posibilitate, uitare, siguranțăAtât cât pot să-mi aduc aminte, am început deja să fiu teribil de tulburat de sunetul apei care se umflă de când aveam cincisprezece-şaisprezece ani. De atunci am încercat în zadar să mă obişnuiesc cu asta. Dimpotrivă, sunetul cu pricina mă face...
Citat de Ioan Petru Culianu despre imposibil, capcană, dificultăţi, speranță, disperare, realitate, vreme, început, adevărDin felurite pricini, eram îndurerat şi profund mâhnit la gândul că n-aveam s-o mai văd niciodată, pentru că era pur şi simplu cea mai minunată fiinţă cu care mi s-au încrucişat vreodată paşii. Am încercat chiar s-o aduc înapoi, aproape...
Citat de Ioan Petru Culianu despre metafore, luptă, jocuri, realitate, puritate, fericire, simplitate, minte, ființăE foarte dureros pentru unul ca mine să uite nişte lucruri pe care le credea fundamentale, fiindcă aşa era Alice H., cu toate că mi-ar fi imposibil să spun de ce. Într-o noapte, i-am telefonat lui T., pentru că eram aproape sigur că-i dedicasem...
Citat de Ioan Petru Culianu despre memorie, imposibil, puritate, noapte, simplitate, siguranță, lucruri, rău














