Caută în citate: iubest, pagina 247
6016 citate
Dintr-o dată redescopăr că esenţiale sunt doar viaţa, iubirea şi moartea. Restul e spectacol, alergatură, amăgire... Şi ar avea vreun sens să protestezi? Nimeni nu ne-a făgăduit nimic la naştere. Dumnezeu nu ne datorează nimic; orice reproş ar fi...
Citat de Octavian Paler despre ridicol, naștere, sens, zi de naștere, nimic, iubire, moarte, dumnezeu, viațăUneori sunt de ajuns vântul şi soarele ca absenţele să mă doară. Şi trebuie să înving în mine această tristeţe pentru a iubi din nou. Dar, poate, şi melancolia nu e decât tot o formă a dragostei, mai complicată acum, însă şi mai lucidă. Ştiind că...
Citat de Octavian Paler despre tristețe, melancolie, frică, înțelepciune, soare, iubire, lumină, bine, viațăDa, sunt recunoscător că exist şi disperat că va veni o vară în care nu voi mai putea să urmăresc cum înnegreşte lumina chiparoşii la amiază, nu e firesc la vârsta mea? Mă doare tot ce iubesc acum, pentru că presimt în orice frumuseţe sfârşitul,...
Citat de Octavian Paler despre disperare, cadouri, voce, sfârșit, frumusețe, vârstă, iubire, lumină, zi de naștereÎn dragoste, contradicţia dintre comunicare şi comuniune este şi mai evidentă... Trup care, dintr-o dată, a devenit infinit. Trupul perechii mele nu mai este o formă, se transformă într-o substanţă informă şi imensă în care mă pierd şi mă regăsesc...
Citat de Octavio Paz despre viziune, cădere, comunicare, statistică, iubire, infinit, schimbare, experiență, timpCondamnarea dragostei carnale nu este creştină, ci platonică. Pentru Platon, forma este ideea, esenţa... Dragostea omenească, adică dragostea adevărată, nu neagă nici trupul şi nici lumea. Abstinenţa nu ne eliberează de timp: îl transformă în...
Citat de Octavio Paz despre abstinență, condamnare, iubire, creştinism, esențial, schimbare, timp, lume














