Caută în citate: mihai, pagina 105
2123 citate
În condiţiile de odinioară, căsătoria cu Vasilian ar fi apărut ca o mezalianţă, căci domnia sa e născută Papazoglu. Având însă în vedere atâtea şi atâtea lucruri, speculaţii nefericite, inimiciţii politice, a trebuit să se resemneze. Totuşi, nu se...
Citat de Mihail Sadoveanu despre căsătorie, familie, copii, boală, fericire, nume, umbră, sfârșit, început, lucruriEu mă simt natural român, mai român decât atunci când am plecat, pentru că tot ce am făcut a fost pornind de la o oarecare bogăţie şi complexitate pentru care Iaşul are o mare vină sau un mare merit. Eu mă înclin în faţa Iaşului, în faţa dărniciei...
Citat de Sergiu Celibidache despre adolescență, complexitate, copilărie, merit, profesori, bogăție, îndoială, poezie, vinovăție, copiiFac parte dintr-o familie cu patru generaţii de artişti: sora mea Iulia, solistă la Opera Română, soţul ei, actorul George Constantin, băiatul lor, Mihai Constantin şi eu. Tradiţia merge înainte. 20 de premii de interpretare reprezintă ceva. Este...
Citat de Tamara Buciuceanu despre actori, tradiție, artiști, soț, familie, bucurie, zi de naștere, oameni
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de 














