Caută în citate: multe, pagina 80
2041 citate
Am hotărât de multe ori să mă analizez până la capăt, să pătrund cât mai adânc în suflet. Dar n-am izbutit. Niciodată nu m-am putut concentra. Nu m-am putut gândi asupra mea însumi. De câte ori încercam să mă analizez, mă trezeam într-un întuneric...
Citat de Mircea Eliade despre suflet, încăpățânare, întuneric, nevoie, determinare, zi de naștere, salariu, zi, trecut, ochiTragicomedia alegerilor readuce la putere tot mai puţine personalităţi şi tot mai multe personulităţi. Iar când politicianul se ştie impotent intelectual sau incapabil de acţiuni eficiente, arma cea mai la îndemână este patriotismul sforăitor,...
Citat de Miron Radu Paraschivescu despre politică, impotență, patriotism, acțiune, dușmani, lacrimi, putere, țarăEu sunt, în mod fundamental, un optimist. Nu pot spune dacă acest lucru mi se trage natural sau prin educaţie. O parte a stării de a fi optimist înseamnă ca cineva să-şi îndrepte capul către soare, să facă paşi înainte. Au existat multe momente...
Citat de Nelson Rolihlahla Mandela despre optimism, educație, libertate, soare, credință, zi de naștere
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de 














