Caută în citate: simti, pagina 24
2024 citate


Adevărata frumusețe nu sta în aspectul exterior, adevărata inteligență nu se găsește în avutul material. Tot bunul stă în existența și memoria spirituală de a fi, purtate în timp prin cuvânt și faptă.
Citat de Mag. Cornelia Klappacher despre existență, bunul simț, memorie, fapte, frumusețe, cuvânt, inteligență, timpBunul simț, va învinge în artă, și ca întotdeauna, din scrieri, poezii, picturi, sculpturi etc. vor rămâne chintesențe monumentale, din arta și cultura vremii noastre, care, va înfrunta veacurile!
Citat de Constantin Obadă despre artă, bunul simț, pictură, poezie, scris, artă fotografică, cultură, simțPuţine persoane cunosc forţa acestor neobişnuite porniri ale inimii. Îndeobşte, oamenii sunt supuşi numai la patru sau la cinci tensiuni, în cercul cărora îşi trăiesc viaţa şi la care se reduc toate frământările lor. Luaţi-le iubirea şi ura,...
Citat de Antoine François Prévost despre vulgaritate, mândrie, rușine, dispreț, plăcere, ură, durere, frică, conștiință, oameniMarea forţă a ordinului nostru constă în caracterul său tainic; de aceea faceţi astfel încât să nu apară nicicând în public sub numele său adevărat, ci întotdeauna mascat de un alt nume, şi să sugereze cu totul alte îndeletniciri decât cele...
Citat de Johann Adam Weishaupt despre nume, opinie, influență, bunul simț, idee, public, caracter, forță, adevăr, oameniSufletul maselor nu este accesibil decât pentru ceea ce este întreg şi puternic. La fel cum femeia este puţin impresionată de raţionamentele abstracte, cum ea încearcă o nedefinită aspiraţie sentimentală către o poziţie neştirbită şi cum se supune...
Citat de Adolf Hitler despre toleranță, aspirație, siguranță, libertate, forță, bunul simț, simț, femeie, sufletEu am făcut însă şi guvernului ungar următoarea declaraţie clară: În eventualitatea că nu ar exista nicio posibilitate de înţelegere paşnică între România, Ungaria şi Bulgaria, Germania la rândul ei ar putea anunţa în mod clar că de acum înainte...
Citat de Adolf Hitler despre evoluție, înțelegere, posibilitate, conflict, atitudine, pedeapsă, absolut, război, forță, simțMumă fără copii, feciorii tăi, rătăciţi în vijelia omenească, pribegeau în toate laturile, ducând cu dânşii numai limba şi dorul tău... moşia e cel mai dintâi şi cel mai de apoi cuvânt al omului; într-însa se cuprind toate bucuriile... simţirea ei...
Citat de Alecu Russo despre aer, zi, iubire, fum, sărbătoare, bucurie, dor, patrie, frumusețe, copii
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de 














