Caută în citate: chipul, pagina 11
310 citate
Îmi iubesc prietenii şi preţuiesc prietenia. Dar cel mai mult iubesc lumina de la îngeri. Îmi displace mârlănia şi dispreţuiesc oportunismul. Dar cel mai mult îmi repugnă indiferenţa oamenilor faţă de propria lor ţinută etică. Dar de urât, ca...
Citat de Horia Roman Patapievici despre prietenie, diavol, indiferență, îngeri, ură, urâțenie, lumină, lume, fațăNu-mi prea dădeam seama la ce să mă aştept: îi vedeam foarte bine chipul graţios înăuntrul clopotului simetric şi al cuştii, dar credeam că de-ar fi fost să scap, aş fi putut s-o ajut şi pe Mekor H. să scape. Astfel, încercând s-o cruţ de...
Citat de Ioan Petru Culianu despre uitare, recompensă, lucruri, obiecte, comportament, durere, frică, luptă, timp, bineDeşi sunt absolut sigur că am întâlnit-o pe Alice H. în diverse locuri, iar până de curând aveam o memorie foarte bună (acum pot uita şi mă simt uşurat), nu sunt sigur în privinţa împrejurărilor nici uneia dintre întâlnirile noastre. Lucrul e cu...
Citat de Ioan Petru Culianu despre siguranță, profesori, memorie, tinerețe, posibilitate, absolut, noapte, uitare, bunul simț, simțPrimul ministru stătea singur în biroul său şi parcurgea un memoriu lung, fără să reţină nici un cuvânt din ceea ce citea. Aştepta să primească un telefon de la preşedintele unei ţări îndepărtate, se întreba când avea să sune nenorocitul ăla şi în...
Citat de Joanne K. Rowling despre politică, guvernare, consecințe, amintire, imposibil, vinovăție, cuvânt, uitare, singurătate, timp
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de 














