Caută în citate: existent, pagina 12
908 citate
Din veşnicie Dumnezeu cunoştea toate lucrurile pe care avea să le creeze. El nu le cunoştea pentru că le-a creat ci mai degrabă invers. Dumnezeu mai întâi a cunoscut lucrurile creaţiei, deşi ele au venit în existenţă doar în timp. Speciile...
Citat de Augustin de Hipona despre eternitate, lucruri, dumnezeu, viziune, exemplu, cunoaștere, idee, virtute, viitor, existențăEu sunt singura persoană căreia publicarea acestor rânduri îi poate dăuna. Îmi va fi dat să aud cele mai neplăcute reproşuri la adresa superficialităţii, mărginirii spirituale, lipsei de idealism şi de înţelegere pentru interesele supreme ale...
Citat de Sigmund Freud despre viteză, siguranță, înțelegere, tinerețe, consecințe, vârstă, experiență, viitor, existență, trecutÎn scrierile mele am tratat mult mai puţin despre sursele cele mai profunde ale sentimentului religios, cât despre ceea ce gândeşte omul obişnuit când vorbeşte despre religia sa şi despre acel sistem de doctrine şi de făgăduinţe care pretind, pe...
Citat de Sigmund Freud despre scris, credință, civilizație, religie, vorbire, existență, viață, oameniDacă, aşadar, suntem absolut dispuşi să admitem existenţa unui sentiment oceanic la un mare număr de oameni şi dacă înclinăm să-l raportăm la o fază primitivă a sentimentului eului, de îndată se pune o nouă întrebare: De unde dreptul de a...
Citat de Sigmund Freud despre sentimente, civilizație, întrebare, numere, absolut, existență, oameniNeavând nici o îndoială asupra a ceea ce mulţimea crede că e adevăr sau eroare şi posedând pe de altă parte noţiunea clară a forţei sale, mulţimea este în acelaşi timp autoritară şi intolerantă... Mulţimile respectă forţa şi sunt puţin...
Citat de Sigmund Freud despre tradiție, forță, eroare, bunătate, violență, frică, respect, îndoială, existență, adevăr
Citat de 














