Caută în citate: iesi, pagina 3
276 citate
Sunt atâtea taine care ne înconjoară! Prea multe enigme apasă asupra bietului om pe acest pământ. Dezleagă-le cum te taie capul, şi ieşi la liman teafăr, nevătămat, dacă-ţi dă mâna. Frumosul! Şi apoi, nu pot să suport gândul că unii oameni cu...
Citat de Feodor Mihailovici Dostoievski despre ideal, suflet, diavol, minte, oameni, rușine, inimă, luptă, pământ, adevărCum venise pe lume, nici el nu-şi dădea seama. S-a trezit ca dintr-un somn Şi parcă era de când pământul. Nu simţise nici durere, nici bucurie. Şi mult îşi muncise gândul: cum răsărise, şi-al cui era? Mic cât un fir de linte, mişca picioruşele...
Citat de Emil Garleanu despre somn, durere, bucurie, lume, umbră, pământ, sfârșit, bine, lumină, inimăAstăzi aproape că nu am făcut nimic altceva decât să stau, să citesc câte puţin ici şi colo, dar în esenţă nu am făcut nimic sau am ascultat o durere foarte uşoară cum lucrează în tâmple. Toată ziua am fost ocupat cu scrisorile tale, cu chin, cu...
Citat de Franz Kafka despre animale, animale de companie, iubire, râs, întuneric, durere, esențial, îngrijorare, salariu, ziCe-i cu Bucureştiul, de ai uitat cu totul Ieşul nostru cel oropsit si plin de jidani? O fi musai viaţă burlăcească pe acolo, dar nu se cade să ne uiţi prea de tot. Veronica a fost azi pe la mine si mi-a spus că şi cu dânsa faci ca şi cu mine. De...
Citat de Ion Creanga despre crăciun, comedie, frumusețe, prostie, uitare, scris, noapte, început, rău, viață
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de 














