Caută în citate: apuca, pagina 9
292 citate
Animalul te atacă de obicei din faţă, omul târându-se după acelaşi instinct al supravieţuirii, n-are nicio regulă: îţi dă lovitura de graţie (pe) unde apucă!
Citat de Costel Zăgan despre animale, atac, instinct, grație, reguli, obiceiuri, vreme, față, oameni
Când consumul de alcool a fost interzis în restaurante, Partizanii Prohibiţiei m-au numit Şeriful Oraşului – Şi asta pentru că pe vremea când mai eram beţivan, Înainte să fi apucat calea bisericii, am ucis un suedez Lângă joagărul de...
Citat de Edgar Lee Masters despre închisoare, cadouri, credință, curaj, povești, dușmani, oraș, secret, fapte, legeÎn oraş, eram unul din stocul celor luaţi în râs Mai ales de oamenii de bun simţ, după cum îşi ziceau ei – Dar şi de cei învăţaţi, ca preotul Peet, care citea în limba greacă La fel de cursiv ca în limba engleză. Şi asta pentru că în...
Citat de Edgar Lee Masters despre limbă, independenţă, acțiune, suflet, oraș, râs, pace, lună, spirit, științăNu poţi pricepe ce înseamnă meditaţia dacă nu eşti obişnuit să asculţi tăcerea. Vocea ei este un îndemn la renunţare. Toate iniţierile religioase sunt cufundări în adâncimile ei. Din misterul lui Buddha am început să bănuiesc în clipa în care m-a...
Citat de Emil Cioran despre tăcere, meditație, lașitate, mister, voce, frică, început, clipă, lucruriDe ce-ţi vine să te sfâşii de câte ori te apucă un acces de dragoste pentru viaţă? De ce atâta patimă după sânge când ţi se lumină inima? Să nu reziste celula la fericire? Aşa începe crima şi sfinţenia.
Citat de Emil Cioran despre suferință, sfinți, crimă, infractori, sânge, lacrimi, fericire, iubire, lumină, inimăNimeni nu trăieşte cu adevărat dacă nu cade sub o formă sau alta de seducţie. De fapt, oamenii rămân cel mai adesea acolo unde specia îi aşază: în anonimatul vieţii (în bancul de heringi, despre care vorbea un filozof danez), acolo unde se...
Citat de Gabriel Liiceanu despre seducție, filozofie, întrebare, viață, destin, șansă, reguli, sfârșit, clipă, adevăr
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de 














