Caută în citate: drago
6233 citate
Poemul de dragoste pentru fiecare dintre noi Ca o straina esti, ratacind pe propriul tau drum. lumea este acum o fereastra catre intuneric. lumina, cat ar fi ea de indepartata, este tot in tine, adu-o la geam si deschide fereastra, sa...
Citat de Marius Marian Solea despre poezie, ochi, lume, zâmbet, lumină, întuneric, început, iubire, oameni, dumnezeu
Amintirile te impart intre un timp trecut, (unde te mai cheama o dragoste, careia ii mai daruiesti cateva lacrimi, iertand-o de rautati) si prezent. Astfel, uitarea este in cele din urma o moarte cerebrala.
Citat de Cristian Neagu despre uitare, răutate, amintire, prezent, lacrimi, trecut, moarte, iubire, timp
Autoportret în alb Poetul se compune probabil şi dintr-o grădină Prevăzută în faţă cu şuruburi şi flori de câmp Cu iarbă care rugineşte de la prima oră Când roua nici nu s-a ridicat până la genunchiul broaştei Dar domină toate înălţimile posibile...
Citat de Costel Zăgan despre poezie, grădină, flori, posibilitate, cer, uitare, clipă, natură, iubire
Vântul în radăPaşii tăi nu mai sânt pe colinecum îi văzusem şi ieri, îi cheamăcreuzetele marilor străzi, plângând, poate, îmi lipisem fluturi de boruri, căci iarna fu mai blândăîn tot ce urzi. Dacă nu suspine, ce-au curs pe clanţeşi pe uşile tale?...
Citat de Valeriu Armeanu despre poezie, ploaie, păcat, vechi, lacrimi, copii, soare, noapte, iubire, viață