Stană de piatră în faţa juriului, N-am răspuns nici un...

Stană de piatră în faţa juriului,

N-am răspuns nici un cuvânt judecătorului când m-a întrebat

Dacă am ceva de spus împotriva sentinţei,

Am clătinat doar din cap.

Ce ar fi trebuit să spun acelor oameni care gândeau

Că femeia de treizeci şi cinci de ani era vinovată

Pentru că iubitul ei de nouăsprezece i-a ucis soţul?

Chiar dacă ea îi spusese şi-i tot spusese,

Pleacă, Elmer, du-te departe de aici,

Ţi-am înebunit mintea cu darul trupului meu,

Vei comite un lucru îngrozitor.

Şi, aşa cum m-am temut, mi-a ucis soţul,

Împotriva căruia nu aveam nimic, martor mi-e Domnul.

Mută treizeci de ani în închisoare,

Până când porţile de fier de la Joliet

S-au dat în lături în faţa oficialilor cenuşii şi tăcuţi

Care mă scoteau afară din închisoare, în sicriu.