Două căi ar putea duce la pacea generală şi permanentă: satisfacerea tuturor dorinţelor şi să nu mai avem ce împărţi.Citat de Vasile Ghica despre pace
Pe soclu te lasă în pace duşmanii. Dar te găinăţează ciorile şi vrăbiile.Citat de Vasile Ghica despre pace
Orice prozator actual este convins că a scris o variantă îmbunătăţită a romanului Război şi pace.Citat de Vasile Ghica despre pace
Îţi făgăduiesc, doctore, că urmez cu stricteţe regimul pe care mi l-ai ordonat, cu toate neplăcerile lui. Îmi garantezi, însă, că acest regim mă va prezerva de o pneumonie, de înec sau de roţile unui camion? Nu. Atunci lasă-mă-n pace!Citat de Victor Eftimiu despre pace
Am înţeles că sunetul muzicii şi al naturii este cel mai înălţător elixir de pe tot pământul, elixir pe care Dumnezeu ni l-a lăsat ca dar de pace şi iubire şi că ele ne pot ridica inima şi sufletul, cât mai aproape de El.Citat de Viorel Muha despre pace
Pacea, ca şi lupta, reprezintă dorinţa continuităţii spre viitor a fiecărei specii în parte. Este o lege fundamentală a conservării impulsului viului pentru supravieţuire, transmisă şi prin codul genetic! Să punem stavilă chibzuită instinctului şi...Citat de Viorel Muha despre pace
Dacă nu faci pace cu trecutul, vei fi într-un continuu război cu prezentul.Citat de Viorel Vintilă despre pace
Pacea nu se află nici în muncă sau distracţie, nici în lume sau în mănăstire, ci în propriul suflet.Citat de William Somerset Maugham despre pace
Maica stareţă: Ştii copila mea, nu-ţi poţi găsi pacea în muncă, în plăceri sau într-o mănăstire, ci numai în sufletul tău.Citat de William Somerset Maugham despre pace
Dacă ai obţine o lume plină de oameni care au pace interioară, atunci ai o lume paşnică.Citat de Wayne Dyer despre pace
Tot ce poate spera un om e să-i fie îngăduit să trăiască în pace printre semenii săi.Citat de William Faulkner despre pace
“Morala muncii” În război: hotărâre. În înfrângere: sfidare. În victorie: mărinimie. În pace: bunăvoință.Citat de Winston Churchill despre pace
Am urmat un curs de citire rapidă şi am reuşit să citesc Război şi pace în mai puţin de douăzeci de minute. E despre Rusia.Citat de Woody Allen despre pace
Când te doare mult carnea, sufletul se linişteşte şi te lasă în pace.Citat de Zaharia Stancu despre pace
A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti. A fost odată pace în lume. Şi pe atunci...Citat de Zaharia Stancu despre pace
Pretutindeni, lor, oamenilor oacheşi, şi acum ca şi mai înainte, când erau vremuri de pace, li se cerea de către jandarmi aur. Dădeau. Şi, în schimb, căpătau dreptul să umble prin sate şi să lucreze. Acum, de când cu războiul, aurul se ascundea,...Citat de Zaharia Stancu despre pace
Europa, înţeleasă ca o comunitate de ţări, are ce propune lumii. Cândva ea a fost o putere mondială – singurul continent care le-a descoperit pe celelalte, el însă nefiind nicicând descoperit. Europa a dat naştere unei culturi pe care lumea ar fi...Citat de Zygmunt Bauman despre pace
Omul cinstit e copilăros și acest lucru îi asigură pacea interioară.Citat de Ştefan Radu Muşat despre pace