Descântec de Ceasul Rău: Ceas rău cu pocitură, Ceas rău cu săgetătură...

Descântec de Ceasul Rău:

Ceas rău cu pocitură,
Ceas rău cu săgetură,
Ceas rău cu spaimă,
Ceas rău de cu seară,
Ceas rău de miezul nopţii,
Ceas rău de ziuă,
Să te duci pe munţi,
Pe sub munţi
C-acolo-s a tale curţi,
C-acolo-s mese aşternute,
Şi pahare umplute,
Şi scaune aşternute
Pentru tine sunt gătite.
Acolo să traieşti,
Acolo să vecuieşti,
De N. să nu gândeşti,
Că tu nu te vei duce
Şi de nu te vei îndepărta
99 de suliţe oi lua
Şi te-oi însuliţa
Şi te-oi înspăimânta


Ceasul rău este un duh malefic care umblă, îmbolnăvește, îndeamnă la rău şi poceşte sau omoară pe cei ce-i ies în cale, sinonim cu Ceas Slab.

Apropierea ceasului rău poate fi recunoscută de ţiuitul produs de acesta în timpul zborului.

Ceasul rău poate apărea în orice zi a anului, dar, spre deosebire de duminică, luni, miercuri, joi şi vineri care au câte un singur ceas rău, marţea şi sâmbăta au, fiecare câte trei ceasuri rele.

Pentru a se feri de răul pe care-l aduce ceasul rău, omul se închină, bate cu degetul în lemn şi îl invocă pe Dumnezeu: Doamne ajută!

Dacă, totuşi, cineva cădea victimă ceasului rău, acesta era scos din corp prin descântec.
Gorovei - Credinţi

Vrăji și descântece Româneşti


Evaluați acestă postare:
Generează un alt cod=