Descântec de Muma Pădurii: M-am sculat marţi dimineaţa,...

Descântec de Muma Pădurii:

M-am sculat marţi dimineaţa,
Bună, sănătoasă,
Grasă şi frumoasă,
M-am uitat să văd Soare răsărind
Şi-am văzut Muma Pădurii viind,
Ca o iapă nechezând,
Ca o scroafă gâfâind.
Şi cum a venit, cu gura m-a luat
În pământ m-a trântit,
Frica-n trup băgatu-mi-a,
Sângele suptu-mi-a,
Oasele zdrobitu-mi-a,
Carnea mursăcatu-mi-a,
Mâinile legatu-mi-a,
Picioarele împieducatu-mi-a,
Limba încurcatu-mi-a,
În stobor de cămeşi înfăşuratu-m-a,
Peste drum m-a aruncat,
M-a făcut din om neom.
Am ţipat şi m-am văicărat,
Nimeni nu m-a auzit,
Numai Maica Măria, Sfânta Măria,
Jos din cer s-a coborât
Pe o scară de argint
Şi-a întrebat: - Ce ţi-i, de te vaiţi?
- Cum n-oi ţipa şi nu m-oi văita,
Că m-am sculat bun, sănătos,
Gras şi frumos
Să văz Soare răsărind,
Şi-am văzut Muma Pădurii viind,
Ca o iapă nechezând,
Ca o scroafă gâfâind,
În gură m-a luat,
Jos că m-a trântit,
Frica-n trup băgatu-mi-a,
Sângele băutu-mi-a,
Mânile legatu-mi-a,
Oasele zdrobitu-mi-a,
Carnea mursucatu-mi-a,
Picioarele împiedecatu-mi-a,
Limba încurcatu-mi-a.
- Nu ţipa, nu te văicăra,
Curând, alergând la N.
Şi ea cu foc şi cu tămâie
[Te-o descânta]
Şi cu topor,
Oasele s-or dezdrobi,
Carnea s-o desmăcelări,
Frica din trup ţi-o ieşi,
Mânile s-or dezlega,
Picioarele s-or despiedica,
Limba s-o descurca,
Cu toporul oi tăia,
Cu tămâia oi tămâia,
Cu mâinile-oi lua,
Peste mări-negre oi arunca,
Toată boala lui,
Toată frica lui,
Toată lipitura lui,
Din inimă, de sub inimă,
Din creierul capului,
Din sfârcul nasului,
Din faţa obrazului,
Să rămâie curat,
Luminat,
Ca Dumnezeu ce l-a lăsat.
Descântecul de la mine
Şi leacul de la Dumnezeu.

Muma Pădurii este un personaj din mitologia romanească. În tradiția populara romanească este o vrăjitoare considerata o femeie urâtă, ce sperie oamenii, sihastră, locuind în adâncul pădurii. Sinonim cuvântului poate fi considerat Baba Cloanța.

Ea este adeseori prezentată ca dușmană a eroilor pozitivi precum Zmeul sau Balaurul. Uneori acesta din urma este prezentat ca fiul al ei. Muma Pădurii trăiește singuratică ni inima pădurilor adânci și e caracterizată printr-o înfățișare groteasca, prin răutate și mărginire. Eroul pozitiv o învinge însă întotdeauna.

La baza constituirii personajului au stat vechi credințe magice, superstiții sau reprezentări figurative ale forțelor naturii, care și-au pierdut semnificația inițială, căpătând numai o valoare poetica, fantastică.
Marcel Olinescu - Mitologie Românească

Vrăji și descântece Româneşti


Evaluați acestă postare:
Generează un alt cod=