Vrajă de dragoste: Spre draga de Duminecă mă sculai

Vrajă de dragoste:

Spre draga de Dumineca mă sculai,
Pe potecuță plecai,
Pe poteca necălcată,
De roua nescuturată,
La râul lui Iordan.
Găsii acolo o fată spălându-se
Dichisindu-se.
Eu asa fată văzui,
Îndărăt mă ‘ntorsei ;
Chirăindu-mă,
Jeluindu-mă.
Maica Sfânta Maria m’auzii
Pe scara de argint se pogori
Și de mână mă lua
Și cu mine pleca.
La râul lui Iordan,
La fântâna lui Bogdan.
Apa cu drepta lua
Și peste mine arunca
Și pe mine mă spăla,
De uriciuni,
De dătături,
De cuvinte rele,
De năpăsturi rele.
Îmi puse în piept sorele cu razele.
Tota lumea se uita cu drag la ele.

În frunte ‘mi puse steaua mare,
Se uita la mine cu drag lumea și țara;
Îmi puse în umeri,
Doi luceferi,
Tota lumea se uita cu drag La ei;
În spate îmi puse luna cu stele,
Se uita lumea cu drag la ele.
Maica Precista nu mă lasă,
Ci de mâna dreaptă mă Iuă,
Și cu mine pleca,
În câmpul cu dorul,
Unde înflorește bujorul.
Cu busuioc cu buciuma,
Tote dragostile le aduna,
Și în ast vas le baga
Și pe mine le arunca.
Și pe mine mă făcu frumos și dragăstos
La totă lumea,
La totă mulțimea.
Și rămăsei curat, luminat,
Ca argintul strecurat,
Ca Maica Precista ce m’a lăsat.