Descântec de Muma Pădurii Tu, colţato, Ce vii aşa spăimântată...

Descântec de Muma Pădurii

Tu, colţato,
Ce vii aşa spăimântată
Şi despletită,
Aşa grozav de urâtă,
Că spăimântezi copiii,
Cu dinţii ca secerile?
Cu secerea te-oi înţepa,
CU tămâie de la Bobotează te-oi afuma
Şi în apă mare te-oi îneca,
De pe trupul copiilor te-oi tăia,
În vânt turbat te-oi trimetea,
Şi N. să rămână
Curat,
Luminat,
Ca argintul strecurat.

Muma Pădurii este un personaj din mitologia romanească. În tradiția populara romanească este o vrăjitoare considerata o femeie urâtă, ce sperie oamenii, sihastră, locuind în adâncul pădurii. Sinonim cuvântului poate fi considerat Baba Cloanța.

Ea este adeseori prezentată ca dușmană a eroilor pozitivi precum Zmeul sau Balaurul. Uneori acesta din urma este prezentat ca fiul al ei. Muma Pădurii trăiește singuratică ni inima pădurilor adânci și e caracterizată printr-o înfățișare groteasca, prin răutate și mărginire. Eroul pozitiv o învinge însă întotdeauna.

La baza constituirii personajului au stat vechi credințe magice, superstiții sau reprezentări figurative ale forțelor naturii, care și-au pierdut semnificația inițială, căpătând numai o valoare poetica, fantastică.