Paparuda: ritual de invocare al ploii 3
votează acum
adaugă un comentariu
Paparuda:
(ritual de invocare al ploii)
Paparudă, rudă
Ieși afară de ne udă,
Cu găleata leata,
Peste toată ceata,
Aduceți cheițele
Să descui ploițele,
de joi până joi
Să dea nouă ploi.
Paparuda este un ritual de invocare al ploii, practicat în România. Are o origine păgână, numele fiind derivat din zeița slava Perperuna. Ritualul are loc primăvara și pe timp de seceta, cu scopul de a invoca ploaia. O fată purtând o fusta făcută din plante împletite, cântă și dansează pe străzile satului, oprindu-se la fiecare casă pentru ca gazdele să o ude.

Vrăji și descântece Româneşti
Nu există comentarii!
Evaluați acestă postare:
=