Descântec de strigoi: Luatu-s-au strigele Şi scorpiile,...

Descântec de strigoi:

Luatu-s-au strigele
Şi scorpiile,
Sâmbătă dimineaţă,
Pe cărare rourată,
Pe cărare necălcată,
Iniutate
Şi-nfocate,
Cu cuţite
Ascuţite,
Să ia de la vaci hrana
Şi mana.
Nime-n lume nu le vede,
Nime-n lume nu le-aude,
Numai Maica Domnului
Ce stă-n turnul cerului,
Numai ea că le-a văzut,
Numai ea le-a auzit.
Cergă albă a întins,
Calea lor că le-a aprins,
Şi din gură că le-a zis:
- Unde mergeţi,
Şi-ncotro vă duceţi?
Voi strigelor,
Voi scorpiilor,
Iniutate
Şi-nfocate,
Cu cuţite
Ascuţite?
- Noi mergem
Să luăm,
De-a vaci hrana
Şi mana,
Şi să le lăsăm numai zerul
Să nu le piară viţelul.
- Voi strigelor
Şi scorpiilor,
Înapoi vă întoarceţi
Şi-n mare să vă duceţi.
Duceţi-vă voi în mare
C-acolo-i un peşte mare,
De acela să vă apucaţi
Şi aceluia să-i luaţi
Hrana
Şi mana.
Sâmbătă des-dimineaţă,
S-au luat vacile,
Pe cărare rourată,
Pe cărare necălcată,
Supărate şi scârbite
C-au fost de strigi pângărite.
Nime-n lume nu le vede,
Nime-n lume nu le aude,
Numai Maica Domnului
Şade-n turnul cerului,
Şi ea cum mi le-a văzut,
Din gură că le-a vorbit:
- Unde mergeţi vacilor,
Supărate şi scârbite?
- Mergem după hrană
Şi după mană,
Că strigile
Şi scorpiile
Ne-au luat hrana
Şi mana
Cea-ndulcită
Şi zăhărită,
Ce ne-a fost de la Dumnezeu dăruită,
Şi ne-au lăsat numai zerul,
Să nu ne piară viţelul.
Maica Precista a răspuns,
Şi din gură aşa le-a zis:
- Înturnaţi-vă voi
Înapoi,
Că eu hrana
Şi mana
Din toate părţile voi lua
Şi vouă voi da.
De-a fi-n codru rătăcită,
De-a fi-n cornul gardului oprită,
De-a fi-n cuptoarele strigelor băgată,
De-a fi-n oalele strigelor turnată,
De-a fi-n legăturile lor legată,
Eu din toate părţile voi lua,
Şi vouă voi da,
Şi voi pune-o-n coarne,
Din coarne-n piele,
Din piele-n vine,
Din vine-n ţâţe
Şi din tâţe-n doniţă.

În mitologia romanească, strigoii sunt sufletele rele ale morților, ieșite din morminte în timpul nopții.