Noi ne-am iubit când eram tineri,
Când eram soli în drum iubirii,
Privindu-ne ca niște neferi,
Furam în zbor extaze firii.
Căci eu sfios eram mai mare,
Pe când tu, farmec de copilă,
Dureri am strâns cât sunt în stare,
Părinții...
Poezie de Constantin Obadă despre tinerețe, farmec, iubire, zbor, durere, lacrimi, moarte, ochi, viațăNefericiți au fost de tineri,
Naivi în rosturi dulci iubirii,
În nopți târzii cu ochii teferi,
Abia visau păcatul firii.
El, Făt-Frumos, era mai mare,
Pe când ea, farmec de copilă,
A fost să moară el, în stare,
Părinții când au...
Poezie de Constantin Obadă despre naivitate, nefericire, păcat, tinerețe, farmec, iubire, ochi, frumusețe, noapte, răuNu-i veni tu ziua-n crâng,
Subțirică fată?
De mijloc am să te strâng,
Și-ncă nu odată.
O să-ți pară rău de tot,
Știu povestea-ntreagă,
Dară eu așa socot,
Un sărut de creangă.
Crângul sună-n frunză rar,
Cum îi obiceiul,...
Poezie de Constantin Obadă despre greșeală, obiceiuri, sfinți, povești, sărut, jocuri, cuvânt, noroc, farmec, răuDe câte ori prin cimitire,
Mă poartă pașii după moarte,
Răzleț sorb tainic elixire,
Dorinței vii zburând departe!
Un freamăt veșnic de viață,
Mă cheamă-n triluri din cuibare,
Încât îndoliata-mi față,
Vioaie dintre morți apare....
Poezie de Constantin Obadă despre bătrânețe, tristețe, moarte, liniște, eternitate, acasă, casă, zbor, față, dorDe câte ori, prin cimitire,
Mă poartă, pași de-nmormântare,
Răzleț, sub pomi, torc elixire,
Și, parcă zbor, în altă zare!
Un freamăt veșnic, de pădure,
Mă cheamă-n triluri felurite,
Au cine-ar sta să mai îndure,
Cântări și pravili...
Poezie de Constantin Obadă despre bătrânețe, tristețe, acasă, liniște, eternitate, zbor, noapte, poezieNu-i veni tu ziua-n crâng,
Subțirică fată?
De mijloc am să te strâng,
Și-ncă nu adată!
O să-ți pară rău de tot,
Știu povestea-ntreagă,
Dară eu, așa socot:
Un sărut de creangă!
Crângul sună-n frunze rar,
Cum e obiceiul,...
Poezie de Constantin Obadă despre greșeală, obiceiuri, sfinți, povești, sărut, jocuri, cuvânt, noroc, farmec, răuCând aud pe unii cum vorbesc de moarte,
Mă cuprinde-o spaimă, un gigant delir,
Istovit de muncă și-nsetat de carte,
Caut alte spații cu alt elixir.
Poate că acolo n-or să vină iară,
Moartea cea terestră cu cortegiul ei,
Va fi...
Poezie de Constantin Obadă despre moarte, frică, muncă, vis, lege, schimbare, vinovăție, eternitate, primăvară, cugetareCând aud, pe unii, cum vorbesc de moarte,
Mă cuprinde-o spaimă, un gigant delir,
Istovit de muncă, și-nsetat de carte,
Caut alte spații, cu alt elixir!
Poate că acolo, n-o să vină iară,
Moartea cea terestră, cu cortegiul ei,
Poate,...
Poezie de Constantin Obadă despre moarte, întâlniri, frumusețe, frică, dezastru, muncă, fericire, lege, cugetare, schimbareVisul meu în drumul țării,
Drumul țării-n visul meu,
Amândoi, vis înălțării,
Zilnic retrudim din greu.
Ca și valurile mării,
Norii lumii curgem ploaie,
Iar din piscul înălțării,
Alți luceferi vis ne-ogoaie.
Drumul țării-n...
Și e, un timp, neîndoios,
Când trebui să se spargă,
Un vis, din fașă bătăios,
Demonic, cum aleargă!
Și e, un sclipet, pân' la cer,
Un ev, de lume nouă,
Când, toate negurile-i pier,
În trandafiri, cu rouă!
Și e, un freamăt din...
Visul meu, în drumul țării,
Drumul țării-n visul meu,
Amândoi, vis înălțării,
Arcuim, zilnic, mereu!
Precum valurile mării,
Duc în nouri, harul ploii,
Noi, din piscul înălțării,
Ogoim, cu spor, nevoii!
Visul meu, în drumul...
Separi, un cer de întuneric,
Și alte ceruri, vin la loc,
Încât, te-ntrebi: care-i himeric?
Și care..., parte de noroc?
Apare-o stea în depărtare,
Ca fața unei mari oglinzi,
Și te întrebi..., dacă e soare,
Ori visul..., care ți-l...
Poezie de Constantin Obadă despre cer, întuneric, stele, vis, fericire, râs, copii, noroc, vin, fațăGreoi, bolnav de poezie,
Pe străzi abia catadicsesc,
Nu vin de la leprozerie,
Prieteni încă stihuiesc.
Știu, ați dori poate-o epavă,
Un farmec mai deosebit,
Să mă slăviți mai sus de slavă,
Voi care-atâta m-ați iubit.
Dar, nu...
Poezie de Constantin Obadă despre boală, plăcere, prietenie, poezie, moarte, lașitate, suflet, farmec, durere, paceCa o femeie îndrăcită,
Furtuni aruncă marea-n valuri,
Sedusă, mult domesticită,
Revine credincioasă-n maluri.
Natura ei e tulburată,
De patimi grele ce scânteie,
În norii grei când se deșartă,
Să iște-n ceruri curcubee....
Unii..., au suit la ceruri,
Când era lumea, barbară,
Alții..., au creat misteruri,
Când ni-e lumea, nouă..., iară!
Eu, sărmanul, duc povara,
Pătimașelor mistere,
Nestatornica-mi vioară,
Ține ritmul, după ere!
Privesc, uimit, străvechiul șanț,
Ce-nconjură..., ruine,
Cândva, o lume din Bizanț,
Trăia aicea..., bine!
O glorie, zace-n deșanț,
Orfană-n veci, de capă:
„Unde-i acum, acel Bizanț,
După Bizanț, să-nceapă”?
Sub valul tău de adevăr,
Dorința mea, pustie,
Se leapădă, ca orice măr,
De frunza lui, târzie!
Presimt, de multe ori, că mor,
Nevolnic..., prin gunoaie,
Dar..., tot renasc, verde covor,
După un nor..., de ploaie!
Firave fire, de 'noire,
Animă..., restul vieții,
Ca florile de busuioc,
Visarea..., tinereții!
Iar eu, duios cu visul meu,
Privesc senin..., clepsidre,
Uitând, că mă golesc, mereu,
Necunoscute..., vidre!
Venim..., trăim...,...
Mai lasă somnul Lenin,
Și vino, ca să-i vezi,
Directorii, acasă,
Și zău, că n-ai să crezi!
Nu ți-i înșir pe toți,
Nu-s toți, deopotrivă,
Dar, toți au mulți nepoți,
Și multe rude-n scheme!
De-al meu, nici n-am ce spune,
Stă,...
Poezie de Constantin Obadă despre extaz, mașini, greșeală, vorbire, știință, istorie, acasă, iubire, somn, minuneAm închis regrete-n uși,
Și-am deschis noaptea, ferestre,
Am mințit, multe mătuși,
Că sculptez, statui ecvestre!
Domn viclean, nu ctitoream,
Decât, patimi dulci dorinții!
Căci, iubirilor, zoream,
Cum zoriră, și părinții!
Azi,...
