Cine știe drumul lung către „a fi”?
Cine-mi spune vremea când ne-om mântui?
Cine precizează dacă azi nu-i ieri?
Cine leagă fire tainice-n eteri?
Cine garantează că viața nu-i moarte?
Ori că moartea însăși viață nu împarte?
Cine știe...
Pleca-vom mulți uitării cale,
În zori de lumi ce altei vin,
Cum marea-n valurile sale,
Se primenește în declin.
Pierdute par a noastre vise,
Dar regăsindu-se mai vii,
Vor străluci din largi abise,
Altarul marii poezii!
Se rupe cornul lunii de gânduri fulgerate,
Mor visele iubirii și patime curate,
Acuma caut cuiburi de vis în galaxie,
Să împletesc speranțe un an sau poate-o mie!
În sinea mea, ascult un ornic,
Cum bate ritmice secunde,
Cum visul vechi și nestatornic,
Prezentul lumii mi-l ascunde.
Eu lupt cu pravila gândirii,
Să smulg perdeaua de-ntuneric,
Să curgă-n vremea mea iubirii,
Cu forme-n cântec...
Străbat în mine alte lumi,
Din vremi cândva barbare,
Împăunat în pisc de culmi,
Presimt a lor mișcare.
Dar vântul care bate lin,
Și-mi mângâie doar fața,
El poate-abia începe-un drum,
Ce mântuie viața.
Durați-mi vise poartă nouă,
Să pot intra ca orișicine,
Cu flori de gând muiate-n rouă,
Visării dulci, iubirea-n sine.
O..., iată-mă poet cu eul meu pe stradă,
Comoară de poeme scăldate-n sentimente,
Cum mă feresc dar toți vor să mă vadă,
Și toți vor să-mi aducă suave complimente.
Eu trebuie să educ, să dau exemple,
Acelora ce sunt și vor veni din...
Poezie de Constantin Obadă despre absența, complimente, sentimente, politețe, bancheri, poeți, comoară, poezie, vinNi-i dat să ducem iar urgia,
Unui potop de suferință,
Dar, cum i-e firea, România,
L-o trece-n mare biruință.
Bunicii mei s-au dus demult,
Doar în gândire-i mai ascult,
Și-i văd ades atât de clar,
De parc-aș fi cu dânșii iar!
Viața e o imensă livadă,
Noi fructele ei.
Dar niciodată nu mai revenim pe vreo creangă.
Suntem ca niște scoici din care am plecat,
fără drept de a ne mai întoarce.
Singura mulțumire, știința că urmașii ne-or mai pomeni.
Am închis regrete-n uși,
Și suspine în ferestre,
Au crezut multe mătuși,
Că ridic staui ecvestre.
Eu în schimb nu ridicam,
Decât fetelor iubirea,
Căci iubirilor urmam,
Dor, împătimindu-mi firea.
Au rămas într-un album,
Fete...
Firave fire de noroc,
Întrezăresc în cale,
Buchet dulceag de busuioc,
Stropit cu osanale.
Dar eu din el îmi fac un crez,
Cum n-a mai fost anume,
Ș-adâncul lumii meditez,
Deși port searbăd nume.
Așa cum apa mării-n vad,...
Prin nopţi tăcute,
Prin lunce mute,
Prin vântul iute,
Aud un glass
Din nor ce trece,
Din luna rece,
Din visuri sece,
Văd un obraz.
Lumea senină,
Luna cea plină
Şi marea lină
Icoană-i sânt;
Ochiu-mi o cată
In lumea lată,...
Când în lunca-ngălbenită
Filomela cântă-n dor,
Viorica vestejită
Doarme-n valea fără flori.
Şi visează vis de aur,
Văi de umbre şi miros,
Unde-n luncile de laur,
Vântul cântă răcoros.
Din ocean de vise ferice, strălucitoare
Ai apărut în viaţa-mi femeie răpitoare,
Cum luna argintoasă, albă zâmbind răsare
Din înstelata mare!
În ocean de visuri din ce în ce pierite,
Te-ai dus şi-ai stins cu tine iluzii fericite,
Cum...
Cu-ncetu-nserează și stele izvorăsc
Pe-a cerului arcuri mărețe.
În umede lanuri de-albastru ceresc,
Merg norii cu hainele crețe
Și stâncile rar
Ca stâlpii răsar,
Negriți și-ndoiți de furtună
În lună.
Diamant e în aer, în codri miros...
Privesc oraşul - furnicar
Cu oameni mulţi şi muri bizari,
Pe strade largi cu multe bolţi,
Cu câte-un chip l-a stradei colţ.
Şi trec foind, râzând, vorbind,
Mulţime de-oameni paşi grăbind.
Dar numai p-ici şi pe colea
Merge-unul...
Poezie de Mihai Eminescu despre tact, oraș, copii, râs, oameni, moarte, tinerețe, vin, frumusețe, apăUn sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă,
Ce cu-a turmelor pășune, a ei patrie ș-o schimbă,
La pămînt dormea ținîndu-și căpătîi mîna cea dreaptă;
Dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deșteaptă.
Vede cum din ceruri luna lunecă și...
Poezie de Mihai Eminescu despre virtute, țară, vis, patrie, cer, rușine, bogăție, lăcomie, umbră, filozofieSomnoroase păsărele
Pe la cuiburi se adună,
Se ascund în rămurele -
Noapte bună!
Doar izvoarele suspină,
Pe când codrul negru tace;
Dorm şi florile-n grădină -
Dormi în pace!
Trece lebăda pe ape
Între trestii să se culce -
Fie-ţi...
Nu mai aveți nicio rană pentru mine
Vă rog o rană mică-mică
Nu se poate să treacă și ziua asta fără nicio durere jignire sau lovitură oricât de neînsemnate
Se poate soartă să te faci de râs în halul ăsta
S-au vindecat toate amintirile
Nu...
Poezie de Costel Zăgan despre aspirație, amintire, sănătate, regret, râs, durere, destin, salariu, zi, zi de naștere
