Ca ochii omului sărac,
Tremurătoare ramuri plâng,
Și-n coaja umedă se strâng.
Pe strai de frunze cenușiu,
Aleargă dorul verii viu,
Plouat, și rebegit de-amor,
El vede soare când e nor.
Acum e toamnă cât cuprinzi,
Eternul clarelor oglinzi,
Acum, bolnav de guturai,
Se vindecă cu flori de mai.