Către viață, către vise,
Luminișuri de pădure,
Gândurile prind conture,
Anii, câți au mai rămas,
Stau, în minte, la taifas,
Și cu glasuri de aramă,
Pe cei duși, parcă îi cheamă.
În tăcerile de sară,
Sună, vremea lor, amară.
Mă cutremur, când i-ascult,
Ca un cântec, de demult.
Șirul lor, mi se perindă,
Ape tulburi, în oglindă.
Curcubee de lăstuni,
Peste-o mare de furtuni.
Flori, chircite de răsuri,
Lângă margini de păduri,
Anii tinereții mele,
Au rodit, sub zodii rele.
Anii bărbăției mele,
Scapără scântei, din stele !
Chiar de sunt și azi răsuri,
Anii tineri, cresc păduri !