Către viață, către vise,
Luminișuri, de pădure,
Gândurile, prind conture.
Anii, câți au mai rămas,
Stau, în minte, la taifas,
Și cu glasuri de aramă,
Pe cei duși, nu mi-i mai cheamă.
În tăcerile de seară,
Eu sun, vremea lor amară,
Mă ia fiorul, când l-ascult,
Ca un cântec, de demult.
Șirul lor, mi se perindă,
Ape tulburi, în oglindă,
Curcubee de lăstuni,
Peste-o mare, de furtuni.
Flori chircite de răsuri,
Lângă margini de păduri,
Anii tinereții mele,
Au rodit, sub zodii rele.
Anii, bărbăției mele,
Scapără scântei, din stele !
Chiar de sunt, și azi, răsuri,
Anii tineri, cresc păduri !