Când dorul! (II)

Când dorul! (II)

Când dorul gând m-a dat visării,
Eram pe drumul de-a fi om,
Din toate valurile mării,
Ce scaldă frunzele din pom,
Strângeeam în mine doar avânturi,
Spre cele-ntrezărite cânturi.

Când dorul gând, m-a dat iubirii,
Eram pe drumul fericit,
Din toate cazurile firii,
În toate frunzele ghicit,
Vibrau în mine-aceleași cânturi,
Să îmboldească noi avânturi.

Când dorul gând s-a dat gândirii,
Am devenit în toate om,
Și toate valurile mării,
Și toate frunzele din pom,
Au prins să cânte unison.
Un cântec vechi și monoton.

Când dorul gând e-nțelepciune,
Eu trec în om, un cânt neom,
O mare de amărăciune,
O panoplie sunt în pom.
Vibrarea anilor din cânturi,
Cer o vibrare de pământuri.