Zâmbind, oglinda matinală,
Și parcă mai întineresc,
Și parcă, mă-ndrăgesc, cu fală!
Dar, când la prânz, vin ostenit,
Din multe ploi, ori din lumină,
Eu, scad, din ce-am îmbătrânit,
Durerii, care mă dezbină!
Doar înspre seară, prind curaj,
Când scriu, învăluit de ore,
Când mă cuprinde-acel miraj,
Ce naște-n lume..., aurore!