Ca să fiu tot cel înfrânt,
Trubadur, ca-n vremi poeții,
S-o alin, și tot să-i cânt!
Chiar cu haina sfâșiată,
Ca un șarpe mă târăsc,
Să ador, un chip de fată,
Și să-i cânt, făr' s-o urăsc!
Strânsei, din durerea vieții,
Și pe cei nepăsători!
Mâine, m-or clasa esteții,
Printre cei ce-s muritori!
Și, găsindu-mi vreo chichiță,
M-or cita, ca ireal,
Sau, c-am fost, o porumbiță,
Modelată din cristal!
Eu, cântai, în vremea-n care,
Au răzbit, cei muncitori,
Când din visul lor sub soare,
Sună-n lume..., Aurori!