Cotidiană !

Cotidiană !

Grabnic, cheamă lung, sirena,
Crește, zarva dimineții,
Zorii, duc luminii, trena,
Ca și munca, traiul vieții.

Larg, prin porțile deschise,
Oamenii duc zorul, râvna,
Stăpâniți de gânduri, vise,
Ei, în treacăt, își dau mâna.

Zeii tineri, în boschete,
Stau, în jilțuri de nuiele,
Dor de ducă, spre planete,
Eu, aprind cu dânșii, stele.

Electroni, copii din fire,
Sar isteți, pe albe clape,
Sună, orga lor subțire,
Cântec cosmic, mai aproape.

Zei frumoși, plini de candori,
Joacă ziua, în arpegii,
Alții, dăruie comori,
După chipul ei, și-al legii.

În oceanul meu, de gânduri,
Cufund, unul câte unul,
Ei, aduc, în multe rânduri,
Nestemate, cu duiumul !

Eu le șlefuiesc, cu pumnul,
Strălucesc timpul, cu ele,
Zeii mei, învață ritmul,
Trepidant, al vremii mele !

Larg prin porțile cetății,
Înspre oaza liniștită,
Gloria umanității,
Trece-n zarvă, potolită.

În grădini, pe sub umbrele,
Jocuri vii, de curcubee,
Cresc, prieteniei mele,
Straturi noi, de orhidee.

Zeilor, închin o cupă,
Dar, mai multe-n cinstea noastră,
Soarele-i acuma, după,
Zarea clară și albastră.

Urc, pe trepte de lumină,
Dau ferestrele, spre stele,
Oaza mea, de farmec plină,
Scumpă ești tu, vieții mele.

Parcă-s Cezar, în vechime,
Toți, în jurul meu, s-adună,
Spun, din fapte, o mulțime,
Și ne spunem: Poftă bună !

Din rotire, și mișcare,
Continentele se-mbină,
Oamenii, sunt astăzi soare,
Țara mea, a lor lumină.

Glasul ei, în lume, poartă,
Chezășia libertății,
Iar din fapte, și cu artă,
Cântă imn, umanității.

Ca în basmele prunciei,
Milenarul, moșul Ene,
Cu o ceață străvezie,
Pune șeaua lui, pe gene.

Făt-Frumos, în vis apare,
Electron pe cal, rachetă,
Chipeș, ager în mișcare,
Prinde-n raze, o planetă.

Dâra lui, pe noapte scrie,
Fie-ți somnul, dulce rază,
Până zorii, or să vie,
Oamenii, acum veghează !