Zâna albă, călătoare,
Și-a făcut, să dau uitării,
Vara, zilelor cu soare.
Grațioasă, în ogradă,
Numai voaluri de mireasă,
Din hermin-a pus broboadă,
Și la garduri și la casă.
Pe grădina vlăguită,
A întins, un alb lințoliu,
Stau, cu fața pocăită,
Ca și tinere, în doliu.
Dar, ca ele, știu prea bine,
Dor..., din inimă, când piere,
Tinerețea, pururi vine,
Cu iubirea, care-l cere !