Lumina-i pare, un contur,
Ce priveghează-n taină soarta,
Ca umbra unui abajur!
Supus, urmându-mi și eu soarta,
În fiii mei mă conturez,
Voi străluci și eu ca tata?
O umbră..., care priveghez?
De când s-a stins din soare tata,
Simt, cum se scutură pe rând,
Din vise noi, livada toată,
Și-aud cântarea mea..., plângând!