Când oameni vin cu pâini și soare,
Să nu-ndrăgești iubiri de oameni,
Când tu te vezi că-n ei nu semeni,
E tot la fel cum toamna pomii,
Ar scutura din crengi atomii,
Când tu le-ai zice plin de sine,
Că n-au rodit estetic, bine!
De-aceea-i bine când vezi oameni,
Să-i prețuiești și nu să-i scarmeni,
De vrei podoabe politeții,
Spre cinstea ta cinstirii vieții!