Mă tem !

Mă tem !

Mă tem, să număr ziua asta,
Să nu mă mistuie, năpasta,
În care, parcă am căzut,
Din nu știu ce..., necunoscut.
În care, parcă am trăit,
O lume, ca un bun răit,
În care, parcă am murit,
'N amurgu-i roșu, aurit,
Din care, iar am revenit,
Sprințar, din dor nemărginit,
Drept datină, cu chip mai nou,
Dintr-o tăcere de cavou,
Să fiu mai bun, mai inimos,
Mai spornic lumii, mai spumos,
Și să mai umplu c-un izvor,
Oceanu 'nvălurit popor !
De teamă, ziua n-o mai număr,
Ci o răsfăț, cu flori de măr,
Și cu parfum de trandafiri,
Să aibă parte de iubiri,
Căci cel mai nobil ideal,
Se-ncheagă-n cânt din fapt real!