La carul soartei omenești,
De n-ar fi setea, de visare,
Noi, n-am mai crede, în povești.
Nici n-am zbura, în vaste spații,
Pătrunse, de eternul, gol,
Ca să fixăm, prin constelații,
Repere..., viselor simbol.
Naivi, în dorurile noastre,
După trăire, de vieți,
Îndrăgostiți, de zări albastre,
Bătrâni, ne-om coborâ, băieți.
Dar, legi eterne, în mișcare,
Ne-or mistui, în scurt delir,
Că am trezit, în fiecare,
Dorința, altui elixir.