Posacă, ca un biet arici,
Coboară, ca o erezie,
Din capul, unor venetici.
Pădurile, adânci, par moarte,
De jocul tulbur, delirant,
Când clipele, se sparg deșarte,
De steiuri sure, de versant.
Natura-nvolbură furtună,
Și-n inimi, picură tristeți,
Dar, mai târziu, senin adună,
Și iscă-n lume, frumuseți.